Rapsodie Spartă

Tocmai mă trezisem. Zburam cu aripi noi,
plutind stângaci prin aer, cerul de sub nori,
stropi mă spălau cu ploi, golindu-mă de voi,
şi singur mă zbăteam, eram plin de nevoi.
Un sunet nou, parcă mă auzea vuind din văi,
el oscila cutremurând roci şi mişcând călăi,
subtiliza idealul lui Do din voi, renunţând Mi,
şi stropii de Re se repetau în silogisme de i.
Dar el vărsat şi conjugat de ploi, cânta-n delir,
un i, o rapsodie spartă-n repetiţie, fără de Si
lăsând trecutul putrezind în Sol, uitatul cimitir,
cărându-ne Fa-La ireversibil înspre spartul Mi.