Stropi de primăvară
Lumina din gheaţă s-a des-pins,
Lăsând căldura de ceaţă-n cuprins,
Izbindu-mi inima veştedă-n abis,
Pulsându-mi prin vene un vis.
Şi-n felul acela, un loc sa desprins,
Din nimicul himeric, idilic, deschis,
Zăcând compromis, într–un spaţiu,
Imens relativ dezvelit din capriciu.
Şi din visarea stearpă–nviorez,
Mutându-mi gândurile, oscilez,
Udând gheaţa crasă, dimensionez,
Pe căi relative, împingând, existez…
Şi albastrul acela e-nalt, e foarte înalt,
Uitându-mă-n urbia unui dimensionat,
Văzându-mi din vis, colosalele goluri,
Îngân la apogeu obositele simboluri.
Şi amurgul iernii a venit sensibil,
Lovindu-mi neajunsul extensibil.
Izbit d-o aripă de gheţă, înverzesc,
Pe recea măduvă de spate îngeresc.
… prin îngeri, gheţa se topeşte,
Şi dorul meu de a trăi se risipeşte,
Lăsându-mi martorii în căutare,
Văzându-mi viţa-n contemplare.
…
Păşeşte, intră, vino, vino…
Aicea gheaţa vieţii nu suspină.
Stai, nu mişca că doar eşti mort,
Îcearcă, imaginează-ţi un avort…