Luminile coboară aiurea, rece,
Rece, chiar silenţios de rece.

Umbra mea caldă sa stins,
Sunt desprins, chiar neatins.
Zgirie norii, atinge lumina,
Sugrumă plânsul, calcă vina,
Spulberă visul şi-ntreabă-ţi gândirea.

Vede-mă dac-ai putea,
Lasă-mă, şi dac-ai vrea,
Uită-mă şi iartă-mă, şi...
Şi nevoit iubito te-ntreb.
Cine ridică întrebarea şi,
Cine moare - să trăiască?
Şi cine trăieşte - să moară?

Cine mă strigă, cine, cine, cine...
Pe câmpu' îngheţat cu veştede umbre!
Moartea reiese sublimă şi rece,
Culorile-n verde pale şi moi, diluate
S-agaţă speriate de Luna, parcă scăpate.

Colosul uitării valsează-n uimire,
Repetând întrebări fără nici o ieşire!